Informații pentru presă

INFORMAȚIE PENTRU PRESĂ

Casa de Avocatură GRIGORAȘ & PARTNERS își extinde echipa de litigatori

2 martie 2016, București: Casa de Avocatură GRIGORAȘ & PARTNERS se extinde prin cooptarea avocatei Elena Cristina Nicolae în echipa de litigatori, echipă condusă de avocatul coordonator Gabriel Grigoraș.

Elena a absolvit Universitatea din București în anul 2007 și este avocat definitiv din anul 2009, membră a Baroului București. De asemenea, ea deține un Master în Dreptul Afacerilor, obținut în anul 2009 la Universitatea „Nicolae Titulescu” din București.

„Sunt extrem de bucuroasă că mă alătur unei echipe în care experiența și expertiza profesională de top se îmbină cu dinamismul și tinerețea. Obiectivele mele imediate sunt legate de integrarea cât mai rapidă în ritmul de muncă al unei case de avocatură de prestigiu, sperând că toate abilităție deprinse ca avocat independent pot fi puse imediat în slujba echipei. Pe termen lung, doresc să aprofundez acele aspecte ale dreptului care sunt cât mai strâns legate de dinamica economiei,” spune Elena Cristina Nicolae.

Anterior, Elena Nicolae a acordat asistență juridică și reprezentare în litigii civile, litigii în contencios administativ și fiscal, dreptul muncii și al asigurărilor sociale, precum și litigii de dreptul familiei. Elena vorbește fluent franceza și engleza, având de asemenea cunoștințe solide de germană.

„Consider că sosirea Elenei în cadrul echipei noastre este un real câștig, în măsura în care cunoștințele, experiența și studiile sale vor putea aduce un plus de valoare clienților noștri. De asemenea, sunt sigur că și Elena va avea de câștigat profesional, ea urmând să fie implicată în multe dintre cauzele importante pe care le avem în portofoliu” spune avocatul coordonator Gabriel Grigoraș.

Despre GRIGORAȘ & PARTNERS: Casa de avocatură GRIGORAȘ & PARTNERS a fost fondată în anul 1996 și și-a călăuzit întreaga activitate în baza principiului ABUNDANS CAUTELA NON NOCET (Mai multă precauţie, mai multă siguranţă). GRIGORAȘ & PARTNERS oferă servicii avocațiale prin intermediul avocaților proprii, dar și prin numeroase colaborări la nivel naţional și internațional. GRIGORAȘ & PARTNERS acoperă toate ramurile dreptului civil, comercial și penal, oferind reprezentare în fața instanțelor de toate gradele, precum și consultanță de specialitate companiilor naţionale, străine sau multinaționale în procese civile, comerciale și penale, investiții, achiziții, privatizări, tranzacții comerciale și negocieri. GRIGORAȘ & PARTNERS are competențe și în materia pieței de capital și a instrumentelor financiare, precum și supraspecializare în materia organizării şi exploatării jocurilor de noroc și cazinourilor.

Copyright © 2019 Grigoras Lawyers. Toate drepturile sunt rezervate.